Atasament, contradicție.. respingere
Atașament, contradicție.. respingere
In orice proces psihic emotional delicat se acutizează la orice om nevoia de atașament. Adica, in momentul in care trăim o tensiune indiferent de natura ei (job, familie, societate) avem nevoie sa stim ca cineva este alaturi de noi si ca nu suntem singuri, declanșand astfel nevoia de atașament si cautand asigurare emoțională din partea cuiva iar cu cat conflictul exterior este mai mare cu atat nevoia de atașament si de siguranță creste.
Paradoxal insa de multe ori in aceste cazuri, refuzăm, negam aceasta nevoie si emotie si declanșam distanțare față de cel / cea de la care de fapt asteptam suport. Astfel, apare conflictul in relatia cu cei din jur căutând inconștient ajutor dar refuzând prin comportamentul nostru ajutorul. Contradicția din comportamentul nostru naște mai departe contradicție in cei din jurul nostru. Pentru cei din jur, aceasta distanțare a noastra este de fapt o percepție a nevoii de singuratate de care noi părem ca am avea nevoie. Mai mult, cei de lângă noi percep distanțarea noastra ca pe o respingere a lor.
In spatele acestui context de paradoxuri comportamentale si contradicție, se află o reală nevoie de a fi acceptați, susținuți si înțeleși de persoanele apropiate, considerând că aceștia sunt cei care ne cunosc cel mai bine, ca atare aici gasim si mediul sigur de desfășurare a noastra.
Important insa este sa intelegem ca lumea noastră interioară nu poate fi tradusă de nimeni in termenii așteptați de noi. Nimeni nu va putea vreodata intelege in totalitate ceea ce se intampla in mintea si in sufletul nostru.
Solutia este din nou la noi. Noi suntem cei care flexibilizam situatia si prin comunicare deschisa a emoțiilor vom putea sa ne facem înțeleasă starea. In primul rand este necesar sa acceptăm că există tensiuni si eșecuri în viata care ne pot duce temporar intr-o stima de sine redusă dar acestea sunt momente, ele nu reprezintă intreaga noastra existenta. Avem cu toții momente de sus si jos iar important este ca atunci cand suntem jos sa admitem in primul rand fata de noi ca avem nevoie de suport. A fi jos nu inseamna ca ai esuat, inseamna ca ai de unde sa crești din nou.
Teama noastra de a fi respinși pentru ca avem impresia ca nu suntem suficient de buni are directa conexiune cu orgoliul si cu percepția noastra despre noi. Noi nu ne acceptăm eșecul si slăbiciunile si astfel proiectăm lipsa de acceptare asupra celorlalti.
Cei pe care i-am ales să fie langa noi sunt acolo pentru ca doresc la randul lor sa fie langa noi, deci asteapta sa le spunem deschis fara a ne simti judecati, ce ne dorim de la ei si cu ce ne pot fi de folos. Noi reglam tensiunile cu cei din jurul nostru fiind atenti in primul rand la noi.
Sa fim deschisi cu drag de noi,
In orice proces psihic emotional delicat se acutizează la orice om nevoia de atașament. Adica, in momentul in care trăim o tensiune indiferent de natura ei (job, familie, societate) avem nevoie sa stim ca cineva este alaturi de noi si ca nu suntem singuri, declanșand astfel nevoia de atașament si cautand asigurare emoțională din partea cuiva iar cu cat conflictul exterior este mai mare cu atat nevoia de atașament si de siguranță creste.
Paradoxal insa de multe ori in aceste cazuri, refuzăm, negam aceasta nevoie si emotie si declanșam distanțare față de cel / cea de la care de fapt asteptam suport. Astfel, apare conflictul in relatia cu cei din jur căutând inconștient ajutor dar refuzând prin comportamentul nostru ajutorul. Contradicția din comportamentul nostru naște mai departe contradicție in cei din jurul nostru. Pentru cei din jur, aceasta distanțare a noastra este de fapt o percepție a nevoii de singuratate de care noi părem ca am avea nevoie. Mai mult, cei de lângă noi percep distanțarea noastra ca pe o respingere a lor.
In spatele acestui context de paradoxuri comportamentale si contradicție, se află o reală nevoie de a fi acceptați, susținuți si înțeleși de persoanele apropiate, considerând că aceștia sunt cei care ne cunosc cel mai bine, ca atare aici gasim si mediul sigur de desfășurare a noastra.
Important insa este sa intelegem ca lumea noastră interioară nu poate fi tradusă de nimeni in termenii așteptați de noi. Nimeni nu va putea vreodata intelege in totalitate ceea ce se intampla in mintea si in sufletul nostru.
Solutia este din nou la noi. Noi suntem cei care flexibilizam situatia si prin comunicare deschisa a emoțiilor vom putea sa ne facem înțeleasă starea. In primul rand este necesar sa acceptăm că există tensiuni si eșecuri în viata care ne pot duce temporar intr-o stima de sine redusă dar acestea sunt momente, ele nu reprezintă intreaga noastra existenta. Avem cu toții momente de sus si jos iar important este ca atunci cand suntem jos sa admitem in primul rand fata de noi ca avem nevoie de suport. A fi jos nu inseamna ca ai esuat, inseamna ca ai de unde sa crești din nou.
Teama noastra de a fi respinși pentru ca avem impresia ca nu suntem suficient de buni are directa conexiune cu orgoliul si cu percepția noastra despre noi. Noi nu ne acceptăm eșecul si slăbiciunile si astfel proiectăm lipsa de acceptare asupra celorlalti.
Cei pe care i-am ales să fie langa noi sunt acolo pentru ca doresc la randul lor sa fie langa noi, deci asteapta sa le spunem deschis fara a ne simti judecati, ce ne dorim de la ei si cu ce ne pot fi de folos. Noi reglam tensiunile cu cei din jurul nostru fiind atenti in primul rand la noi.
Sa fim deschisi cu drag de noi,
Atât de adevărat...
ReplyDeleteMultumesc pentru feedback :)
Delete